Prolegomene pentru un tratat de teorie şi practică a dragostei
Conform unei metode de calcul exemplificată în altă parte, vârsta mea este undeva între 97 şi 132 de ani. Dintre aceştia, mulţi i-am petrecut în biblioteci, studiind operele înaintaşilor mei, care au încercat să trateze iubirea; am distilat picătură cu picătură informaţia care nu era doar încă o variaţiune paulistă sau la Banchetul platonic; decenii lungi le-am petrecut pe teren, observator sau protagonist, notând cu râvnă de benedictin toate lucrurile fascinante care mi s-au întâmplat.
Deşi mă aştept la încă vreo opt, poate nouă secole de viaţă, cred că am ajuns la un punct în care pot să îndrăznesc să incep să trag anumite concluzii.
O să incep, în acest post, cu câteva observaţii negative, ateoretice.
Dragostea nu este o contrucţie socială. Deşi ea se găseşte in miezul societăţii şi al relaţiilor dintre oameni în general, dragostea este deasupra oamenilor, şi nu invers. La stadiul în care cunoaşterea noastră se află, putem spune că dragostea e o noţiune simplă, ireductibilă. Este independentă de cultură şi istorie. Este independentă de inteligenţă sau imaginaţie. Aceste concepte esenţial umane sunt însă dependente de ea.
Ca atare, pentru cel ce vrea să înţeleagă şi să practice dragostea, în cale îi stau prejudecăţile şi clasificările în vigoare. Acestea trebuie însă cunoscute; cum spunea Dali, mai întâi învaţă să pictezi ca marii maeştrii, apoi fă ce te taie capul.
Nu există un gen proxim din care dragostea să facă parte. Aşadar, dragostea nu este un sentiment, nu este o gândire.
Nu există mai multe feluri de dragoste. Nu îţi iubeşti prietenii sau părinţii cu altă dragoste decât cea cu care îţi iubeşti iubitul/iubita/soţul/soţia. (1)
Dragostea nu este dimensională. Nu există dragoste mai mare sau mai mică. Nu există dragoste limitată de timp: dragostea nu trece.
Nu există nici o raţiune, la nivel cognoscibil uman, pentru dragoste. Dragostea nu are cauze psihologice, nici conştiente, nici inconştiente. Nici cauze morale, nici intelectuale. Nici cauze estetice(2). Inutil să incercăm a ne explica de ce iubim pe cineva anume prin criterii psihanalitice sau culturale (că seamănă cu mama/tata sau cu Greta Garbo, că are suflet frumos, că gândeşte interesant, etc.) Toate acestea sunt pretexte şi capcane, este efortul minţii noastre de explica inexplicabilul.(3) Pentru cel ce vrea să iubească, este pierdere de vreme să folosească criterii de orice fel; pentru cel ce iubeşte, este pierdere de vreme să incerce să înţeleagă de ce.(4)
Ar fi totuşi pripit să afirmăm că dragostea este propria ei cauză şi finalitate. Cu siguranţă însă, cauzele şi consecinţele dragostei, precum dragostea însăşi, sunt supraumane (suprapsihologice, suprasociale, supraantropologice, etc.) (5)
Sexualitatea umană nu este nici necesară, nici suficientă pentru dragoste. Să fim clari înţeleşi. Astfel, ipoteza unei origini subumane, evoluţioniste, a dragostei, este falsă. Invers, este părerea mea că nu există sexualitate umană neînsoţită de dragoste. (Rămâne deocamdată o părere).
Nu putem fi siguri că omul este singura creatură care iubeşte. În ceea ce mă priveşte, tind să cred că şi regnul mineral e capabil de dragoste.
Obiectele dragostei merită un capitol separat, ce va fi publicat în curând, dacă depinde doar de mine.
_______________________________________________________________________________
(1) Diferenţele, interdicţiile, sunt la nivel social, deci supuse schimbării şi aneantizării, neglijabile în orice studiu serios al dragostei.
(2) Estetica ar părea unora potrivită ca instrument de studiu al iubirii. Asta pentru că arta poate fi un instrument al iubirii. Autorul crede însă că e o eroare epistemologică. Estetica se limitează singură la frumosul artificial, şi greşeşte demult în propria ei ogradă.
(3) Aşa cum visul este poate tot un efort al minţii noastre, de a lega logic imagini întâmplătoare.
(4) Singura utilitate posibilă a unei asemenea activităţi a intelectului ar fi, după unii autori, să înveţi să cazi exact în capcanele pe care dragostea le întinde; s-au scris sute de tratate în acest sens, cele mai cunoscute cititorului contemporan fiind cele arabe şi cele trubadureşti.
(5) Mistica a fost şi este considerată o cale către dragoste, pentru că se pretinde transcendentă. Are dezavantajul de a lăsa loc generos şarlataniei şi manipulării. Autorul preconizează căi mai raţionale. Raţiunea este umană, dar ţinta ei poate fi transcendentă. Nu putem renunţa la această speranţă.
| postat de vladstroescu in 2006-12-18 23:36 | Trackback | 21 comentarii |
Comentarii
Chiar ignori faptul că iubirea romantica se stinge după 2-3 ani timp în care a avut doar o funcţie biologică?
1. Curajos sa-ti calculezi altfel varsta
2.Dragostea e deasupra oamenilor? Si daca afirm ca dragostea e doar biochimie!? Nu exista dragoste mai mare sau mai mica? Si daca zic ca cantitatea de dragoste e proportionala cu cantitatea de ocitocina din creier!? Dragostea nu trece? Ba da... Dragostea e inexplicabila? Culmea: nu!
E falsa oare ipoteza evolutionista a dragostei ? Tind sa cred ca nu ,dragostea a aparut doar ca natura sa fie sigura ca cei ce vor sa vie sa creasca destul de protejati pentru a-si putea implanta genele in alta fiinta. Finalitatea dragostei e doar supravietuirea genetica. Nimic mai mult.
2.Dragostea e deasupra oamenilor? Si daca afirm ca dragostea e doar biochimie!? Nu exista dragoste mai mare sau mai mica? Si daca zic ca cantitatea de dragoste e proportionala cu cantitatea de ocitocina din creier!? Dragostea nu trece? Ba da... Dragostea e inexplicabila? Culmea: nu!
E falsa oare ipoteza evolutionista a dragostei ? Tind sa cred ca nu ,dragostea a aparut doar ca natura sa fie sigura ca cei ce vor sa vie sa creasca destul de protejati pentru a-si putea implanta genele in alta fiinta. Finalitatea dragostei e doar supravietuirea genetica. Nimic mai mult.
Vă aflaţi amândoi în eroare. Nici o grijă, nu sunteţi singurii, iată de ce m-am hotărât să scriu un Tratat. Deocamdată, doar nişte prolegomene.
Ştefan, plictiseala e în natura umană. Dar nu dragostea este cea care dispare, ci noi suntem cei care murim. Intr-adevăr, singura posibilă "vindecare" de dragoste e moartea. E doar o presupunere, au existat autori care afirmă că nici măcar asta. Însă nu e obligatoriu să murim înainte de vreme.
Pais: fals, fals, fals, fals. E mai bine să nu te mai linişteşti cu aceste teorii, care sunt nişte locuri comune, raţionalizări, nimic mai mult. Nu confunda dragostea cu unele dintre modificările fiziologice pe care aceasta le produce asupra organismelor.
And another thing: nici pseudocinismul, nici teama de ridicul nu va salveaza de dragoste :)
Ştefan, plictiseala e în natura umană. Dar nu dragostea este cea care dispare, ci noi suntem cei care murim. Intr-adevăr, singura posibilă "vindecare" de dragoste e moartea. E doar o presupunere, au existat autori care afirmă că nici măcar asta. Însă nu e obligatoriu să murim înainte de vreme.
Pais: fals, fals, fals, fals. E mai bine să nu te mai linişteşti cu aceste teorii, care sunt nişte locuri comune, raţionalizări, nimic mai mult. Nu confunda dragostea cu unele dintre modificările fiziologice pe care aceasta le produce asupra organismelor.
And another thing: nici pseudocinismul, nici teama de ridicul nu va salveaza de dragoste :)
Imi place sa va citesc posturile, le gasesc foarte interesante , si cu siguranta am de invatat cate ceva din fiecare in parte. Mi-ar placea sa pot face comentarii , dar cuvintele mele nu pot exprima adancimea gandurilor mele.Dragostea exista in fiecare din noi, important este sa i-o oferim celui de langa noi, fara sa asteptam ceva la schimb.
Well, Vlad, daca nu ar exista sexualitate umana lipsita de dragoste, atunci sexualitatea ar fi suficienta pentru dragoste, ceea ce ziceai ca nu-i adevarat. Cat despre necesitatea sexului in dragoste, cineva observa ca aceasta depinde de experienta anterioara a indragostitului - mi s-a parut corect. Ceea ce nu constituie de fapt nici o problema, oricat hotarati am fi sa consideram dragostea la modul ideal: sexualitatea umana ESTE dragoste, chiar daca nu ar fi suficienta pentru dragoste - explicatia sta in aceea ca dragostea insasi nu-si este autosuficienta. Cred. 
In rest, frumos articol - am sa-l recomand!
In rest, frumos articol - am sa-l recomand!
Lunna zice: "Well, Vlad, daca nu ar exista sexualitate umana lipsita de dragoste, atunci sexualitatea ar fi suficienta pentru dragoste".
Eroare logică. Contraexemplu: apendicul (ăla pe care ţi-l scoate chirurgul când ai apendicită) nu poate exista fără omul care îl are. Asta nu inseamnă deloc că apendicul e suficient ca omul să existe! În plus, omul poate exista fără probleme fără apendic. Ceea ce vroiam eu să spun e cu totul altceva, şi anume: atunci când vezi un apendic, sigur e şi omul la care e ataşat prin preajmă. Acelaşi lucru cu "sexul" şi dragostea.
Nicoleta, multumesc de aprecieri si de vizita. Remarc doar ca dragostea nu exista ÎN fiecare din noi, ci noi existăm înăuntrul ei.
Eroare logică. Contraexemplu: apendicul (ăla pe care ţi-l scoate chirurgul când ai apendicită) nu poate exista fără omul care îl are. Asta nu inseamnă deloc că apendicul e suficient ca omul să existe! În plus, omul poate exista fără probleme fără apendic. Ceea ce vroiam eu să spun e cu totul altceva, şi anume: atunci când vezi un apendic, sigur e şi omul la care e ataşat prin preajmă. Acelaşi lucru cu "sexul" şi dragostea.
Nicoleta, multumesc de aprecieri si de vizita. Remarc doar ca dragostea nu exista ÎN fiecare din noi, ci noi existăm înăuntrul ei.
Pot sa fac si eu o remarca ? Daca nu am exista noi , fiinte umane cu capacitatea de gandire, cu sentimente, cu orgolii ...etc. (adica noi ca specie) , dragostea ar mai exista ? Poate ma poti ajuta cu un raspuns... sau sa incerc sa-l inteleg pe Jiddu Krishnamurti. Multumesc.
Nicoleta, uneori cred că oamenii sunt singura specie între care se pot găsi exemplare incapabile de dragoste. Da, cum am zis şi în post, dragostea pare a fi independentă de oameni, cel puţin de aspectele lor cunoscute, sau necunoscute dar cognoscibile. Putem să ne permitem cel mult aroganţa de a fi cei care i-au atribuit (inventat) sensuri mai adânci, precum am atribuit sensuri furtunii, vulcanilor, anotimpurilor, sau altor forţe ale naturii.
Krişnamurti acesta credea că nu există nici o cale către adevăr. Eu, ca om de ştiinţă, nu pot să accept asta. (:
Krişnamurti acesta credea că nu există nici o cale către adevăr. Eu, ca om de ştiinţă, nu pot să accept asta. (:
Poate ca JK are dreptate , cine ne poate spune noua ca , detinem adevarul absolut? Cred ca adevarul nici nu exista, decat in mintea fiecaruia.Toate gandurile noastre sunt de fapt niste atasari (dragostea este tot o atasare de ceva/cineva) care ne stau in cale. Aceste bariere sunt suferintele noastra, de fapt noi nici nu ne dam seama de lucrul acesta, sau daca ne dam seama nu stim ce sa facem, intrucat oamenii isi inventeaza un sens rational al existentei. Probabil ca am fi foarte speriati sa aflam ca de fapt noi am fi niste fiinte irationale. Krishnamurti spunea: "Amintirea experientelor, ranile primite,atasarile - perceptia lor / constientizarea lor inseamna sfarsitul lor. A nu le duce mai departe - asta inseamna sfarsitul timpului".
Oarea iubirea/dragostea nu a fost proiectata de celulele creierului nostru ca un fel de rasplata sau pentru a nu ne simti singuri. Pe site-ul meu am un post :"o bijuterie spirituala" despre singuratate si solitudine . Dragostea despre care vorbesti tu presupune ca noi sa fim eliberati de orice dependenta , altfel ea devine o conditionare. Ce parerea ai despre lucrul acesta?
Oarea iubirea/dragostea nu a fost proiectata de celulele creierului nostru ca un fel de rasplata sau pentru a nu ne simti singuri. Pe site-ul meu am un post :"o bijuterie spirituala" despre singuratate si solitudine . Dragostea despre care vorbesti tu presupune ca noi sa fim eliberati de orice dependenta , altfel ea devine o conditionare. Ce parerea ai despre lucrul acesta?
Pai, daca ma apuc sa zic aici toate parerile, ce mai scriu in urmatorul post cu Prolegomene? :)
Cred ca Krişnamumu se înşeală. Nu cred că dragostea a fost proiectată de celulele creierului nostru, credeam că am fost clar în privinţa asta. Nu cred că dragostea presupune ca noi să fim eliberaţi de dependenţe, ceea ce oricum ar fi imposibil şi nici nu înţeleg de ce şi-ar dori cineva aşa ceva, poate dintr-o imensă aroganţă. Sunt de acord că suntem nişte fiinţe mai ales iraţionale. Nu mă interesează însă câte ataşări am. Personal, o să am câte ataşări o să am nevoie. Nu o să mă feresc de nimic.
Dar aceasta este o lucrare ştiinţifică, nu o colecţie de păreri personale.
Cred ca Krişnamumu se înşeală. Nu cred că dragostea a fost proiectată de celulele creierului nostru, credeam că am fost clar în privinţa asta. Nu cred că dragostea presupune ca noi să fim eliberaţi de dependenţe, ceea ce oricum ar fi imposibil şi nici nu înţeleg de ce şi-ar dori cineva aşa ceva, poate dintr-o imensă aroganţă. Sunt de acord că suntem nişte fiinţe mai ales iraţionale. Nu mă interesează însă câte ataşări am. Personal, o să am câte ataşări o să am nevoie. Nu o să mă feresc de nimic.
Dar aceasta este o lucrare ştiinţifică, nu o colecţie de păreri personale.
Vlad, daca aceasta e o lucrare stiintifica si ai postat-o aici, inseamna ca vei colecta o droaie de pareri personale! Si ce e rau in a expune pareri personale?? Eu am avut imensul noroc sa fi iubit o data in viata si cred ca sunt in masura sa judec, cu mintea de acum, trairile de atunci si sa pot analiza la rece, cu mintea de acum (pentru ca atunci acest lucru ar fi fost imposibil - oamenii care iubesc nu pot vorbi obiectiv despre trairile lor) starea aceasta cu totul speciala. Tu stii cat de putini oameni stiu sa distinga iubirea adevarata de o mie de alte sentimente asemanatoare?? Uite un subiect de dezbatut :)
off-topic: Vlad, de ce ai schimbat header-ul?? Era mult mai tare al de dinainte... si-n plus, Hopper nu prea are treaba cu ideea de mahala. Sau tu zici ca are?
Deki, din contra, ma bucura foarte mult comentariile. Cer scuze daca am lasat sa se inteleaga altceva :)
Paula, crezi tu? Bine, o sa o schimb. Nici eu nu stiu ce vreau.
Paula, crezi tu? Bine, o sa o schimb. Nici eu nu stiu ce vreau.
Vlad, nu trebuie sa schimbi numai pentru ca ti-am zis eu :)
La urma urmei, e blogul tau, nu? Dar mie mi se parea mai misto si mai potrivit primul. Imaginea asta a lui Hopper e deja un cliseu, si ar tebui sa-ti redenumesti blogul la Stroescu's neighbourhood. :P
Mai intreaba si tu, nu vreau sa mi se ridice in cap onorata asistenta ca te-am facut sa revii la antetul initial din capriciu personal!
Chiar, ce era poza de dinainte?
La urma urmei, e blogul tau, nu? Dar mie mi se parea mai misto si mai potrivit primul. Imaginea asta a lui Hopper e deja un cliseu, si ar tebui sa-ti redenumesti blogul la Stroescu's neighbourhood. :P
Mai intreaba si tu, nu vreau sa mi se ridice in cap onorata asistenta ca te-am facut sa revii la antetul initial din capriciu personal!
Chiar, ce era poza de dinainte?
Carel Willink.
da, mi-a placut de la inceput... se potriveste cu "mahalaua lui stroescu"
Domnule Doctor, personal tind sa consider dragostea ca o alterare in ansamblul fiziologic-psihologic, definibila printr-o patologie relativ finita, desi extinsa.
Nu vreau nici eu sa evaluez utilitatea unui tratament, e un soi "bucur-intza" de care cel ce tinjeste nu vrea sa fie lecuit de obicei. Insa oare exista un astfel de tratament ?
In traditia Zen, se povesteste despre un calugar care, vazind o printesa ce trecea pe linga minastirea lui, s-a indragostit de ea. Peste vointa lui, irational, intens, consumator. Si-a dedicat viata, adorarii printesei, in paralel cu zazenul. Evident, aceasta il desconsidera. Anii au trecut, el traia la zidul palatului, in shikantaza, abia avind grija de trupul sau cit sa poata continua zazenul. Viata printesei era o suma de vanitati, universul ii era egocentric. Insa, ca pentru multe dintre nepretuitele noastre destinatii ale adulatiei neconditionate, un simbure de apreciere pentru bietul calugar se nastea, si evolua incet in sufletul Printesei. Se hranea din forta omagiului adus de calugar, din constientizarea puritatii starii lui, din realizarea impuritatii personale care afecta aceasta stare.
Treptat, Printesa a asociat starea ei celei de iubire. Intr-un amurg tirziu, a venit singura catre calugar, in straie alese, cu parul ingrijit, si i s-a oferit acestuia. El nu a avut nici o reactie. Surprinsa, Pritesa a asteptat. Intr-un final, calugarul a iesit din meditatie si i-a zimbit blind. Printesa a repetat invitatia, insotind-o cu toate atributele feminitatii ei fermecatoare. Calugarul a spus doar : "e prea tirziu pentru asta. Eu nu imi mai apartin, deci nu iti mai pot darui nimic tie personal. Tot astfel, nu imi mai doresc nimic pentru mine personal". Anii ce trecusera il eliberasera de orice patima, atinsese satori si simtise curgerea universala.
Unii spun ca e tot o forma de fuga. Altii ca e o evolutie.
Nu vreau nici eu sa evaluez utilitatea unui tratament, e un soi "bucur-intza" de care cel ce tinjeste nu vrea sa fie lecuit de obicei. Insa oare exista un astfel de tratament ?
In traditia Zen, se povesteste despre un calugar care, vazind o printesa ce trecea pe linga minastirea lui, s-a indragostit de ea. Peste vointa lui, irational, intens, consumator. Si-a dedicat viata, adorarii printesei, in paralel cu zazenul. Evident, aceasta il desconsidera. Anii au trecut, el traia la zidul palatului, in shikantaza, abia avind grija de trupul sau cit sa poata continua zazenul. Viata printesei era o suma de vanitati, universul ii era egocentric. Insa, ca pentru multe dintre nepretuitele noastre destinatii ale adulatiei neconditionate, un simbure de apreciere pentru bietul calugar se nastea, si evolua incet in sufletul Printesei. Se hranea din forta omagiului adus de calugar, din constientizarea puritatii starii lui, din realizarea impuritatii personale care afecta aceasta stare.
Treptat, Printesa a asociat starea ei celei de iubire. Intr-un amurg tirziu, a venit singura catre calugar, in straie alese, cu parul ingrijit, si i s-a oferit acestuia. El nu a avut nici o reactie. Surprinsa, Pritesa a asteptat. Intr-un final, calugarul a iesit din meditatie si i-a zimbit blind. Printesa a repetat invitatia, insotind-o cu toate atributele feminitatii ei fermecatoare. Calugarul a spus doar : "e prea tirziu pentru asta. Eu nu imi mai apartin, deci nu iti mai pot darui nimic tie personal. Tot astfel, nu imi mai doresc nimic pentru mine personal". Anii ce trecusera il eliberasera de orice patima, atinsese satori si simtise curgerea universala.
Unii spun ca e tot o forma de fuga. Altii ca e o evolutie.
Care doctor? Unde, unde?
N-aş zice că dragostea e patologică, cu toate astea există numeroase tratamente moderne, nici unul neavând vreun efect. Poţi să încerci să atingi un satori, dar sunt foarte greu de prins şi muşcă.
N-aş zice că dragostea e patologică, cu toate astea există numeroase tratamente moderne, nici unul neavând vreun efect. Poţi să încerci să atingi un satori, dar sunt foarte greu de prins şi muşcă.
Mushca din definitia curenta a realitatii, de acord. Iar uneori vine fara sa-l prinzi tu, vine si se gudura singur, frecandu-si coada de eul tau(*) si zburlindu-ti toate conceptiile inclusiv despre iubire.
dealtfel, "unii spun ca e tot o forma de fuga. Altii ca e o evolutie"
ieftin, stiu ...
dealtfel, "unii spun ca e tot o forma de fuga. Altii ca e o evolutie"
ieftin, stiu ...
Ideea ca iubirea are doar o functie biologica reprezinta de fapt doar antiteza ideii ca iubirea e vesnica. Mai clar spus, e o simpla negatie – ce-i drept, o negatie elaborata destul de pompos sub aparenta stiintei si ascunsa sub termeni ca „ocitocina”. Si, ca orice antiteza, depinde intru totul de teza. Nu numai ca nu poate sa apara inaintea ei, dar – o data aparuta – are nevoie tot de teza ca sa se desfasoare; aceasta pentru ca nu se poate desfasura decat in contradictie.
Asa incat, dragi sustinatori ai tezei ca dragostea e biochimie, e cazul sa fiti macar constienti de faptul ca va puteti bate in piept ca stiti – de fapt, credeti – asta doar in fata celor dispusi sa joace in fata voastra rolul idealistului. Ei sunt cei care dau valoare ideii voastre, pentru ca dau atata valoare ideii lor.
O intrebare poznasa din partea mea: Daca iubirea e produsul ocitocinei, atunci ideea ca iubirea e produsul ocitocinei al cui produs e? A se citi: daca suntem rezultatul biochimiei si nu avem acces la transcendenta, atunci cum putem crede ca avem acces la adevar, ca putem cunoaste ceva, orice, chiar si explicatiile biochimiei?
Si o incurajare pentru blogger: o data aparuta antiteza, conflictul persista. Singura care il poate rezova este cea care inglobeaza parerile contrare: sinteza! De exemplu, nu te poti indragosti niciodata de „X”. Insa un „Y” – si doar un „Y” – se poate indragosti de un „X”. Tu te indragostesti si atat. Nu exista nume acolo. Doar in fata celorlalti capata – n-as putea da un subiect acestui verb, pentru ca nu este vorba de acela, nu este vorba nici macar de acesta – un chip, un nume, un statut social etc. In acel moment, devine valabil: 1. ca te-ai indragostit; 2. ca Y s-a indragostit de X. Vreau sa zic ca sinteza e un mod naucitor de a impaca si capra, si varza.
Asa incat, dragi sustinatori ai tezei ca dragostea e biochimie, e cazul sa fiti macar constienti de faptul ca va puteti bate in piept ca stiti – de fapt, credeti – asta doar in fata celor dispusi sa joace in fata voastra rolul idealistului. Ei sunt cei care dau valoare ideii voastre, pentru ca dau atata valoare ideii lor.
O intrebare poznasa din partea mea: Daca iubirea e produsul ocitocinei, atunci ideea ca iubirea e produsul ocitocinei al cui produs e? A se citi: daca suntem rezultatul biochimiei si nu avem acces la transcendenta, atunci cum putem crede ca avem acces la adevar, ca putem cunoaste ceva, orice, chiar si explicatiile biochimiei?
Si o incurajare pentru blogger: o data aparuta antiteza, conflictul persista. Singura care il poate rezova este cea care inglobeaza parerile contrare: sinteza! De exemplu, nu te poti indragosti niciodata de „X”. Insa un „Y” – si doar un „Y” – se poate indragosti de un „X”. Tu te indragostesti si atat. Nu exista nume acolo. Doar in fata celorlalti capata – n-as putea da un subiect acestui verb, pentru ca nu este vorba de acela, nu este vorba nici macar de acesta – un chip, un nume, un statut social etc. In acel moment, devine valabil: 1. ca te-ai indragostit; 2. ca Y s-a indragostit de X. Vreau sa zic ca sinteza e un mod naucitor de a impaca si capra, si varza.
Sunt de acord că am putea face o sinteză cu determinismul biologic al dragostei (şi al întregii noastre fiinţe, de altfel). E foarte corect dpdv intelectual să fim conştienţi că totul se reduce la sistemul mai simplu: psihologia la biologie, biologia la chimie, chimia la fizică, fizica la matematică, iar matematica e o creaţie omenească Fac sofisme.
Fac sofisme.
Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
Contact: vladstroescu@yahoo
…
…
…
Powered by www.ablog.ro