| Click aici dacă nu sunteţi redirecţionaţi automat
|
Am spus de vreo cinşpe ori că dragostea nu are raţiune umană. O critică pe care nimeni nu mi-a adus-o, e că în felul ăsta se poate interpreta că desconsider iubitele şi iubiţii tuturor. "Cum adică, eu îmi iubesc iubita fără să ştiu de ce? Te înşeli, maestre, iubita mea e cea mai frumoasă şi mai deşteaptă din lume. Te provoc la duel!" - ar fi trebuit să-mi zică cineva, oricine. Critica ar fi fost foarte îndreptăţită. De asta mă simt dator să scriu această notă. Donc:
1. Există mulţi oameni frumoşi şi deştepţi, dar nu-i iubeşti pe toţi.
2. N-am vrut să spun că nimeni nu are de ales în dragoste. Ai de ales, şi în acelaşi timp nu ai, hotărârea e a ta, dar e de neocolit. O hotărâre foarte puternică. De ce e aşa de puternică, rămâne de stabilit.
3. Dragostea e revelatoare: atributele obiectului iubirii apar în toată splendoarea lor, pe deplin meritată. Dragostea e cel mai bun instrument de cunoaştere (poate singurul?). Orice om merită să fie admirat şi apreciat ca pe miracolul ce se află, din păcate nu facem asta decât rar. Nu iubim suficient.
4. Hai că încep iar să aberez. Pe scurt, dacă cel iubit se întreabă: "Oare e meritul meu că mă iubeşte?", răspunsul este: DA, DA, DA, DA. E meritul tău, iubito, pentru că eşti frumoasă cum nici tu nu eşti în stare să te vezi (şi asta include inteligenţa şi tot restul, eu nu fac graniţe categoriale în interiorul frumuseţii.) Tu eşti patria, anotimpul, gloria şi averea mea, şi sunt armate întregi care îmi râvnesc patria. Ce vroiam să spun cu posturile anterioare, e că eu nu am nici un merit că te iubesc. Nu a trebuit nici să-mi dezgolesc pieptul. Mai mult, nu-mi găsesc mie nici un merit pentru care tu să mă iubeşti: dacă nici ăsta nu e mister şi demonstraţie pentru cele spuse în prolegomene, atunci mă dau bătut.
Aşa, ca să fim clari.
La mulţi ani tuturor! Se consideră că anul următor va fi unul foarte bun.
|
|
|
|
Contact: vladstroescu@yahoo
…
…
…
|
| |
| |
|
|