Click aici dacă nu sunteţi redirecţionaţi automat

Pateticul se află în chiul

În primul capitol al biografiei lui Evaristo Carriego, dedicat unei mahalale din Buenos Aires (ar fi putut fi orice mahala, căci mahalaua e pretutindeni), Borges face următoarea afirmaţie: "Voi spune fără rezerve tot ce ştiu, fără nici o omisiune, fiindcă viaţa este pudică precum un delict, şi nu ştim ce este emfatic şi ce nu pentru Dumnezeu. În afară de aceasta întâmplătorul este întotdeauna patetic." Propoziţia subliniată de mine e însoţită de o notă, care e de fapt un citat dintr-o altă notă, a capitolului L din Decline and Fall of the Roman Empire, a lui Edward Gibbon: "Pateticul, aproape întotdeauna, se află în detaliul împrejurărilor mărunte".

Cele două afirmaţii m-au dus cu gândul la o a treia, care le uneşte. Este vorba de prima strofă din "Cors de chasse" a lui Apollinaire (sublinierea e tot a mea):
"Notre histoire est noble et tragique
Comme le masque d’un tyran
Nul drame hasardeux ou magique
Aucun détail indifférent
Ne rend notre amour pathétique"

Interesantă coinicidenţă. Eu zic că avem deja 3 surse, deci informaţia e adevărată.

Aşadar, pateticul din viaţă constă în detalii întâmplătoare. Acolo trebuie să căutăm sensurile existenţei noastre, originile mişcării noastre pe orbite. Nu în planificări şi programe, nu în ceea ce putem prevedea şi preorândui. Sunte de acord cu asta. Aş putea să mai dau o referinţă: Mircea Eliade, într-unul dintre articolele de tinereţe (reunite în volumul "Oceanografie"), ne aduce aminte că trebuie să învăţăm să pierdem timpul, nu în sensul de a nu face nimic toată ziua, ci în acela de a renunţa la veneraţia faţă de orarul nostru strict métro-boulot-dodo, şi a ne deschide sufletul întâmplării şi neprevăzutului. Altfel riscăm să lăsăm să treacă pe lângă noi, neînţelese, netrăite, cele mai importante ceasuri ale vieţii. Nu putem şti care sunt acelea: poate un chip fugar în tramvai, sau un fragment de melodie la acordeon. Un vis. Orice.

De asta, chers amis, eu practic şi propovăduiesc chiulul. Nu înţeleg prin asta fuga de responsabilităţi, nici prin cap nu mi-ar trece să mă eschivez de la ele (sau, mă rog, îmi trece, dar nu o fac, sau mă rog, o fac, dar nu prea des, etc). Ci fuga de ordine, fuga către întâmplător. Acolo e sursa fericirii, stă şi aşteaptă, pe vreo stradă, pe vreo bancă, într-un cinema, la vreo oră târzie la care ar trebui să fii la serviciu sau în pat.
Chiuliţi, deci. Şi luaţi şi pe alţii cu voi!



Comentarii

Nu stiu cum de nu observi ca blogul tau este foarte greu de citit, din pricina templateului. Gri deschis, cu ornamentatii gri inchis, peste care se suprapune textul negru.
Cumplit. Schimba-l !
de io in data de 2007-03-20 07:09
Până acum n-am mai avut plângeri. Dar dacă aşa stau lucrurile şi-mi mai zice şi alţii, schimb, ce să fac.
de vladstroescu in data de 2007-03-20 08:07
E mai bine aşa?
de vladstroescu in data de 2007-03-20 09:57
Stroescule, pe Evariste Gallois l-ai întrebat? Ne dă voie?

Eu tot mai sper... :)
de Zaza in data de 2007-03-20 15:02
mare dreptate ai. Mi-a trebuit ceva timp sa invat sa fur...momente numai si numai pentru mine. Sa ies din program...
de ghrayada in data de 2007-03-20 15:46


Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
   
 
 
Powered by www.ablog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare