Poveşti

Azi noapte, târziu. Tocmai plecaseră nişte prieteni cu care făcusem o raclette stropită cu vin dulce licoros. Eu insumi reciteam rezumatul la "Approach to Almotasim", şi, reentuziasmat, i-l povesteam.
După ce terminai, rămase pe gânduri, apoi începu:
- Am citit o poveste când eram mică, nu mai ţin minte mare lucru, nici cum se numea, nici cine a scris-o, şi n-am înţeles niciodată ce vrea să zică.
- Despre ce era?
- Mâine, că mi-e somn.
- Te rooooooog.
- Bine. O prinţesă, care se plictisea, găseşte în grădina tatălui ei un măr cu mere de aur. Culege unul, dar îl scapă pe jos şi se rostogoleşte. Porneşte în urmărirea lui, şi ajunge la o scară foarte înaltă. Scara se sprijinea pe spatele unui uriaş. Prinţesa urcă pe scară, şi ajunge la o mică uşiţă în spatele uriaşului. O deschide şi intră în uriaş. Acolo, era o lume întreagă, doar că, în loc de oameni, erau oi care behăiau, guvernate autoritar de nişte cai, parcă. Prinţesa vrea să se întoarcă, însă nu mai găseşte drumul spre uşiţă. Îl caută, disperată, foarte mult timp, nu se ştie exact cât, apoi se resemnează, trec ani şi ani şi ani, şi într-o zi, găseşte din întâmplare portiţa. Cu lacrimi de bucurie în ochi, o deschide şi coboară scăriţa, către lumea oamenilor. Care, însă, nu mai arăta cum o ştia ea. Aleargă încolo şi încoace, întreabă oamenii dacă o mai cunosc, sau dacă îi cunosc pe părinţii ei, regele şi regina, dar oamenii nu o ascultă, nu o înţeleg, trec pe lângă ea şi o lasă plângând. La un moment dar, găseşte un râu, şi, privindu-se în el, constată că era şi ea o oiţă, care behăia.
- Foarte frumos. Pot să o public pe blog?
- Nu. E posibil să fie altfel decât am povestit-o, nu mai ţin minte bine.
- Dar mie îmi place aşa. Te rooog
- Bine.

Comentarii

Contact: vladstroescu@yahoo