| Click aici dacă nu sunteţi redirecţionaţi automat
|
Adevărul e că pozatul e alienant. Mai ales ăsta de tip nou, cu aparatul cu degete, când poţi să faci 300 de poze într-o zi. Eu nu mă pricep deloc la pozat, dar resimt efectele secundare. Care constau într-o detaşare de viaţă, ca şi cum, în loc să trăiesc, m-aş uita la nişte poze (prost făcute, bineînţeles, din moment ce nu mă pricep deloc la pozat) cu viaţa mea (sau a cuiva).
Însă sevrajul e şi mai nasol, pentru că fiecare lucru drăguţ pe care îl întâlneşti, în loc să-ţi producă plăcere, îţi produce durerea acută de a nu-l putea poza.
Nu ştiu de unde vine acest fenomen: din nevoia de a comunica cuiva ceea ce trăieşti, din beţia de opiu pe care eternitatea ne-o produce chiar şi în cele mai jalnice substitute ale ei, nu ştiu.
Aceste chestiuni fiind zise, vă pedepsesc cu nişte aspecte neesenţiale din "mini-vacanţa de 1 mai" (neologism pe care efemeritatea îl face simpatic).
   
   
   
   
|
|
|
|
Contact: vladstroescu@yahoo
…
…
…
|
| |
| |
|
|