Click aici dacă nu sunteţi redirecţionaţi automat

Despre pipăirea vidului

Pregătisem o mică recenzie de carte, dar trebuie să o amân puţin. Ciudat lucru, frica. Are o existenţă proprie, extrem de palpabilă, ca o stânca, şi independentă de orice obiect.
Nu numai la frică mă refer, ci la orice delir. Îl cred pe Henri Ey când spune că orice experienţă delirantă şi halucinatorie este esenţialmente "negativă", este un defect, o disoluţie, destructurare (etc.), şi NU o producţie, nu o creaţie, fie ea şi patologică. Merge mână în mână cu "privatio boni", şi mi se pare de bun simţ.
Şi totuşi, oricine s-a întâlnit cu un delir ştie cât de puternic e. Un sistem de convingeri de nedărâmat, atât de sfidător şi de dens că aproape îl pipăi, îi simţi dureroasa prezenţa fizică. (Şi mai mult dacă nu eşti psihiatru, psihiatrii sunt orbi ca nişte instrumente de măsură, dacă nu e vorba de o persoană apropiată lor). O idee obişnuită, o creaţie omenească de orice fel e evanescentă şi diafană. Cum poate în schimb o lipsă să fie atât de reală? Rana din pântec e mărturia pumnalului. Pentru cine mărturiseşte delirul?

Aşadar Augustin avea dreptate: materia primă a lumii este vidul. Această însemnare există. Autorul ei - nu.

  postat de vladstroescu in 2007-05-16 21:00 2 comentarii


Comentarii

insemnarea ta ma duce cu gandul la durerea pe care o simte un amputat in membrul lipsa. IL DOARE ABSENTA LUI. il doare fizic in lipsa lui. Din unele marturii, se deduce ca membrul amputat este inca acolo ca o imagine cerebrala de nesters.
de brusc willis in data de 2007-05-18 00:03
insemnarea ta ma duce cu gandul la durerea pe care o simte un amputat in membrul lipsa. IL DOARE ABSENTA LUI. il doare fizic in lipsa lui. Din unele marturii, se deduce ca membrul amputat este inca acolo ca o imagine cerebrala de nesters.
Intocmai. Sau, cum imi spunea un prieten, dragostea neîmplinită e mult mai intensă. Dar la delir, mergem cu un pas mai departe, pentru că nu absenţa e evidentă, ci o prezenţă nouă, vedem ceva ce nicicând nu fusese înainte. Un miraj, dar un miraj dintr-un aliaj extraordinar de dur. E de nedărâmat atât pentru cel ce îl trăieşte, cât şi pentru orice observator, ceea ce pare a fi un criteriu major de existenţă, cu toate astea irealitatea e ceea ce îl defineşte. Mă rog, aiureli, scriam şi io cu voce tare :)
de vladstroescu in data de 2007-05-18 18:47


Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
    
 
 
Powered by www.ablog.ro