Click aici dacă nu sunteţi redirecţionaţi automat

Petite cosmogonie

Astăzi, ne-au ajuns la ureche nişte ştiri ciudate cum că a explodat o centrală nucleară din Cecenia care de fapt n-a mai explodat, dar şi-a imaginat că explodează suficient timp ca să ne gândim cu toţii un pic la moarte şi la viaţă (la spital, te întâlneşti cu moartea pe hol da' n-o bagi în seamă, vai de capul ei, deşi îşi face treaba conştiincios, e ignorată cum ignori un birocrat fără chip care lucrează la alt etaj, deşi munca lui şi a ta sunt legate de organigramă ) .

Desigur că ne gândeam la banalităţile obişnuite: de exemplu, că apropierea morţii noastre ne-ar face să fim mai conştienţi de viaţă. Ceea ce e bine. Ne-am concentra asupra fiecărui pas, să-l facem corect şi să ne bucurăm de el. Sau asupra fiecărei respiraţii. Pianistul s-ar gândi la fiecare notă, înainte să apese clapa. Chiar, în ce putem descompune o notă muzicală? Poate în fiecare fâlfâit al timpanului. Încetul cu încetul, am învăţa să lucrăm la perfecţiunea punctului. Fiecare punct de pe linie ar trebui să fie perfect, înainte de a trece la următorul. Desigur, ajunşi aici am fi deja nemuritori, căci am mărunţi timpul într-un infint de clipe, dar nu am realiza acest lucru, având în vedere că n-am mai şti cât e ceasul pentru că nu am mai putea măsura clipe mai mici decât cea care durează cât îi ia unui foton să parcurgă distanţa lui Plank. Desigur că, by that time, vom fi devenit deja inimaginabil de fierbinţi şi de mici. Am fi nişte singularităţi, cred că aşa le zice. Atunci ne vom da pesemne seama că suntem deja dincolo de orice pericol. Nu ne vom mai strădui să ne concentrăm aşa de mult. Ceea ce va duce, însă, inevitabil, la inversarea procesului, la expansiune. Vom prinde a ne umfla ca nişte baloane, şi în acelaşi timp ne vom răci, iar gândurile noastre se vor lăbărţa până când ne va lua o eternitate să ne gândim chiar şi un gând mic, cum ar fi "mi-e foame". Ne vom transforma în galaxii cu stele şi planete, iar pe unele planete nişte oameni vor inventa centrale nucleare care vor exploda sau se vor face că vor exploda, şi oamenii ăia se vor gândi la moarte şi la o modalitate de a-şi trăi mai intens viaţa, şi o să înceapă să se concentreze asupra fiecărui pas.
.
Şi tot aşa.



Comentarii

Haidi bre Vlad că ai zis de Cecenia să-ţi faci trafic, nene! :)
de Zaza in data de 2007-05-25 17:53
Haidi bre Vlad că ai zis de Cecenia să-ţi faci trafic, nene! :)
Nu mi-a trecut prin cap asta, dar dupa ce mi-ai zis, mi-am verificat repede traficul. Nope, n-a mers, sunt aceiasi 5 vizitatori zilnici (cărora, pe această cale, le mulţumesc pentru fidelitatea inexplicabilă). dintre care unul a ajuns la mine dând search cu "zaza" pe google.
de vladstroescu in data de 2007-05-25 19:25
Petite cosmogonie... ou la mise en abîme ? Acestea fiind zise, cutia Pandorei nu asteapta decât a fi deschisa. Papusile rusesti, La Vache qui rit, jocurile de oglinzi fac parte din cotidian. Ideea fiind veche de când lumea si privirea noastra fiind noua putem descoperii sau redescoperii Kundera, Escher, Bach, Hamlet, Meninele, scrisul specular al lui Da Vinci... Ma adresez însa acum specialistului - schizofrenia intelectualului intr-un regim totalitar (stiu ca sti ca stiam ca stiai,etc) poate fi considerata deja ca o metoda de supravietuire, deci de vindecare ?
PS Mise en abîme s-ar traduce prin punere în oglinda. Deci oglinda poate fi considerata ca o prapastie virtuala :d
de गांधी in data de 2007-05-26 11:46
La mise en abyme e foarte bună pentru că de cele mai multe ori ne indică o eroare a teoriilor în vigoare. Ca orice regresie infinită. De exemplu, dacă un personaj, inventat de mine, zice ceva despre faptul ca scriu despre el ca zice ceva despre faptul ca scriu despre el, atunci ceva e gresit in datele problemei, sau lipseste o variabila. Poate ca personajul nu e inventat de mine, sau poate un al treilea motor ne invârte pe amândoi. Poate că o parte din fascinaţia pe care Bach o exercită asupra noastră se trage din faptul că muzica lui ne indică ficţiunea timpului.

Nu ştiu de schizofrenia intelectualului, unu: pentru că nu sunt un intelectual, doi: pentru că atunci când regimul totalitar a căzut eram un moşneag de 10 ani. Aş înclina să cred totuşi că singura salvare a intelectualului e să fie, ca niciodată, unul. Exact contrarul schizofreniei. Şi asta nu numai în totalitarism, dar mai ales atunci. Oricum, după părerea mea, orice intelectual trăieşte într-un regim totalitar. Ce bine că nu sunt intelectual!
de vladstroescu in data de 2007-05-27 00:19
Asta nu-i raspuns, este pirueta de ... intelectual.
PS Intelectual - individ cu barba si/sau cu ochelari, foarte bine identificat de mineri :(
de गांधी in data de 2007-05-27 00:48
Ah, dar asta e bestial! Eu eram cel care o cauta pe Zaza pe aici, vroiam sa vad daca pe blogurile altora se comporta ca turistii germani ajunsi in Italia...

In alta ordine de idei, e o smecherie grozava inventarierea cautarilor. De exemplu, sa presupunem ca vreau sa-i transmit Zazei numarul meu de telefon, fara insa a-l publica pe blogul ei, deoarece nu vreau sa-l mai stie si altii. De asemenea, nu vreau sa i-l trimit prin email, deoarece sunt cam ciudat si fac parte dintr-o secta de pudici pentru care adresa de email e intima, nu se arata nimanui. Solutia e imediata: caut pe blogul ei expresia "Tel. meu e 314.15.92. Dupa miezul noptii.". Genial, ia sa-ncerc!
de A. in data de 2007-05-28 11:58
Incearca 412.35.89 :d
de 336 in data de 2007-05-28 16:38


Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
   
 
 
Powered by www.ablog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare